O femeie a fost grav rănită în urma unui accident petrecut miercuri dimineață pe raza municipiului Vatra Dornei.

Imagine

Două autoturisme au intrat în coliziune frontală. În accident au fost implicați șoferii celor două mașini, unul dintre ei rămânând încarcerat.

Imagine

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ. Șoferița încarcerată, cu multiple traumatisme, a fost extrasă, stabilizată și predată echipajului SAJ. Victima a fost transportată la CPU Vatra Dornei.

Imagine

În timp ce conducea autoturismul pe strada Foresta din municipiul Vatra Dornei, pe fondul vitezei neadaptate, o localnică de 28 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 52 de ani din aceeași localitate.

Conducătorul auto de 52 de ani a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Articolul precedentO delegație USV a făcut o vizită în orașul Yunnan din Republica Populară Chineză
Articolul următorTeodorovici dă în judecată PSD, după ce a rămas fără funcție