Un bărbat de 57 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut în gol de la etajul doi al unei hale în construcție. Accidentul de muncă a avut loc pe raza municipiului Suceava, joi după-amiază. Bărbatul era angajatul unei firme din Suceava, pe postul de electrician.

Joi după-amiază, în jurul orei 15.00, acesta împreună cu un coleg, în timpul programului de lucru, s-au deplasat la o hală în construcţie, cu destinaţia de depozit frigorific, unde au un contract de mentenanţă şi urmau să aibă o nouă lucrare.

Cei doi bărbați au urcat la etajul al doilea al halei pentru a stabili un necesar de materiale. Pe placa fiecărui etaj se află o gaură de dimensiunea 3x3m, spaţiu prevăzut pentru a fi amplasat liftul, iar într-un moment de neatenţie, bărbatul de 57 de ani a căzut în gol de la o înălţime de nouă metri.

Întrucât a auzit un zgomot puternic, colegul său a coborât la parter, unde l-a găsit pe bărbat, care era inconştient apoi a apelat SNUAU 112.

La faţa locului s-au prezentat două echipaje SMURD, unul de descarcerare şi un echipaj al ambulanţei, care i-au acordat primele îngrijiri medicale victimei, iar ulterior aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost diagnosticată cu „politraumatism prin cădere de la înălţime, fractură de bazin, traumatism toraco-abdominal”.

Din nefericire, câteva ore mai tânrziu, din cauza leziunilor suferite, bărbatul a decedat în unitatea spitalicească. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă” și „ucidere din culpă”.

Articolul precedentReținut după ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 2,71 g/l alcool pur în sânge
Articolul următorAccident pe raza localității Stamate. Un șofer a rămas cu mașina suspendată pe un gard