Abonamente pentru Zilele Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava

Trei tipuri de abonamente vor fi puse în vânzare pentru spectacolele organizate în cadrul Zilelor Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava.

Zilele Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava au loc în perioada 16-31 mai. În acest an, vor avea loc evenimente cu intrarea liberă, dar și spectacole cu bilete la prețuri modice. Pentru a facilita accesul la spectacolele din festival, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava propune spectatorilor și abonamente.

Abonamentul Ful option, pentru împătimiții de teatru care nu pot rata nimic, valabil pentru 19 spectacole, costă 120 de lei. Abonamentul Un spectacol/zi, pentru pofticioșii de teatru, care nu pot sta deoparte nici măcar o zi, valabil pentru 14 spectacole, are prețul de 100 de lei. Cel de-al treilea abonament, Zece la alegere, destinat iubitorilor de teatru prea ocupați cu alte activități, valabil pentru zece spectacole, are valoarea de 80 de lei

Abonamentele facilitează intrarea la spectacolele cu plată. Locuri se vor aloca doar pentru spectacolele care se vor juca în sala Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava. În celelalte săli de spectacol, la Casa de Cultură a Sindicatelor și în Auditoriumul Joseph Schmidt al USV, nu se alocă locuri nici pentru abonamente, nici pentru bilete.

Biletele costă zece lei pentru adulți și doi lei pentru elevii din învățământul preuniversitar. Biletele pentru spectacolele dedicate copiilor costă doi lei.

Pentru spectacolele din festival nu se fac rezervări.

Pe perioada festivalului, programul casieriei se prelungește. Între 16 și 30 mai casieria este deschisă de luni până vineri, între orele 12.00 – 20.00, iar sâmbătă și duminică, în intervalul 16.00 – 20.00.

Pentru spectacolele din zilele de 25 și 26 mai, biletele se pot achiziționa fie de la casieria teatrului până pe data de 24 mai, fie cu o oră înaintea începerii spectacolelor, la intrarea în sala Casei de Cultură a Sindicatelor.

Biletele și abonamentele vor fi cu locuri doar pentru spectacolele susținute pe scena Teatrului Matei Vișniec Suceava. Pentru aceleași spectacole există și posibilitatea achiziționării de bilete online, pe www.blt.ro

Abonamentele vor fi puse în vânzare joi, 2 mai 2019, la casieria teatrului. Biletele vor fi puse în vânzare luni, 6 mai 2019, la casieria teatrului.

Articolul precedentO tânără din Dolhasca a băut bine, apoi a încercat să se sinucidă
Articolul următorDouă secții de vot în plus amenajate pentru alegerile europarlamentare