În cadrul acțiunilor au fost aplicate peste 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 90.000 lei.

Serviciul Rutier Suceava şi formaţiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat, în perioada 17-19 ianuarie, acțiuni punctuale pe raza județului pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice. În cadrul acțiunii  au fost testați alcoolscopic 516 conducători auto și constatate 12 infracțiuni, dintre care cinci pentru alcool și șapte pentru alte infracțiuni rutiere.

De asemenea, au fost aplicate 182 sancțiuni contravenționale, în valoare de 93.050 lei și reținute 22 permise de conducere, dintre care 3 pentru alcool.Totodată polițiștii au retras trei certificate de înmatriculare.

Duminică după-amiază, un bărbat de 48 de ani din comuna Frătăuţii Vechi a fost depistat de polițiști pe strada 1 Mai din municipiul Rădăuţi în timp ce conducea autoturismul având o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articolul precedentUn bărbat s-a intoxicat cu fum, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări
Articolul următorDSP Suceava vine cu recomandări pentru populație privind gripa aviară